Cătălin Striblea : Am fost martor la maneaua de la Coldplay și vă povestesc ce am văzut și ce am simțit.

0
37

Chris Martin l-a invitat pe scenă pe Babasha, de care am auzit și eu prima dată, spunând câteva cuvinte. ”Cred că avem un fel avantaj geografic fiind născuți în Anglia. Dar și aici, în România, sunt oameni la fel de minunați și talentați. Ieri am sunat un nou prieten din România să vină să cânte aici. E un artist foarte nou și vă rog să vă deschideți mințile și inimile pentru că este muzică românească nouă și, fie vorba între noi, este al naibii de bună.”

Și a venit cetățeanul care a spus câteva cuvinte inclusiv ”sper ca noi românii să spargem o barieră și o să vedeți de ce.” Asta mă face să cred că artiștii și organizatorii au vorbit și au avut măcar o idee despre ce fac, dar, probabil nu și-au dat seama unde se va ajunge.
Babasha a început cu câteva acorduri, vocalize, acompaniat de Martin la pian. Nu te prindeai de la început că e manea. Asta a venit pe parcurs.

În mai puțin de două minute s-a huiduit încet, apoi lung, profund, temeinic. Nu tot stadionul; au fost și aplauze timide, dar apoi huiduielile s-au amplificat. Nu au mai fost doar proteste, ci o revărsare de ură apăsată. De puteai să o tai cu cuțitul la un moment dat. Era palpabilă. Mie mi s-a pus un gol în stomac. S-a încheiat momentul cu ceva aplauze și un cor de proteste. Nu de la toată lumea, dar de la mulți.
Ce gândesc, ce simt.
Mi s-a pus o piatră pe inimă. Întâi pentru că cei doi au lucrat împreună și au fost foarte buni. Ce au scos ei acolo din pop/rock-ul lui Martin și maneaua lui Babasha a fost interesant, deștept, o întâlnire neașteptată între două culturi. Am înregistrat și am ascultat mai târziu. Chiar au fost buni.

Nu cred că Martin se sperie de rasism, că asta a fost. Și nici nu ne-am făcut de rușine. Au văzut cetățenii ăștia rasism în Anglia și America de suntem noi copii.

Dar îmi pare rău că odată cu fluierăturile a fugit bucuria. Oamenii aceștia doi s-au simțit bine împreună și au vrut să facă un moment memorabil. De altfel, tot concertul este o bucurie. Am văzut trupe mari multe, la București și în altă parte. Unele cântă imnuri, altele au forță, unele sunt trupe cult, definitorii. Dar Coldplay este doar bucurie. Am văzut oameni plutind la începutul concertului. Oamenii aceștia cântă și pictează în același timp cu mii de culori. E cel mai frumos concept de concert pe care l-am văzut. Fericirea era pe chipul lor și a lui Martin. ”Mulțumesc că m-ați așteptat 25 de ani.” Bucuria asta a fugit. Jumătate de oră după abia a mai vorbit cu publicul. De unde stăteam am văzut caravana de mașini pregătită de plecare chiar de la acel moment.

Nu cred în dreptul publicului de a dicta ce trebuie să facă artistul. Am văzut deja mesajele. ”Nu am plătit să ascult manele.” ”S-a manelizat și Coldplay.” Când vii la un concert, trebuie să știi că te întâlnești cu toate țăcănelile artistului. Cu tot pachetul său social, știi la ce vii. Iar dacă nu știi, pui mâna și citești.

Turneul Coldplay este dedicat în acest an comunităților marginalizate și pe scenă a venit fix un artist de acolo. Apoi Coldplay înseamnă mediu, mult verde și o agendă pentru salvarea planetei. Plus respectarea drepturilor LGBTQ. Înțeleg că cei care au fluierat erau de acord cu astea, mai puțin cu maneaua.

Una peste alta, zic așa. Dacă mai vine copilul și mâine, dacă l-or mai aduce (asta e o dilemă și pentru ei, probabil), poate îl ascultați în liniște. S-ar putea să descoperiți mai mult decât o manea, poate doi artiști, poate o idee, poate ceva mai multă civilizație. Nu-ți place, abține-te și nu aplauda. E destul.

Dacă vrei, ne certăm mâine la România în Direct, unde poți huidui din toată inima.
P.S. Copile, nu pune la suflet, ai fost bun. Și nu toată țara te fluieră.

Cătălin Striblea

Lasă un răspuns