Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin III, intenționează să viziteze România în cursul unui turneu în Europa programat să abiă loc săptămâna viitoare, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, pe data de 12 octombrie.

„Secretarul [Apărării, Lloyd Austin] și echipa sa se pregătesc pentru o călătorie în Europa săptămâna viitoare. Sunt incluse opriri în Georgia, Ucraina și România, iar această vizită importantă la aliații și partenerii [SUA] se va încheia la Bruxelles cu reuniunea miniștrilor Apărării din NATO”, a anunțat oficialul american, care a precizat că un anunț mai formal pe această temă va fi făcut zilele următoare.

Vizita șefului Pentagonului vine în contextul în care președintele SUA, Joe Biden, a ordonat Departamentului Apărării de la Washington să reevalueze poziționarea globală a prezenței militare americane în lume.

/deschide.md/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here