,,Treziți-vă, al treilea război mondial este aici!
În septembrie 1939, Europa l-a văzut pe Hitler invadând Polonia. Marea Britanie și Franța au declarat război, dar să fim sinceri: nu erau pregătite pentru unul.Petrecuseră ani de zile prefăcându-se că, dacă i-ar oferi pictorului austriac devenit dictator cu o mustață amuzantă ceea ce își dorea, în cele din urmă va fi mulțumit și va pleca acasă. Nu a făcut-o. A vrut mai mult. Pentru că bătăușii nu se opresc când le dai prânzul, ei se întorc pentru pantofi, haină și, în cele din urmă, toată casa.

Acum este 2025, iar Rusia a încercat același joc. Diferiți dictatori, aceeași amăgire. Vladimir Putin a invadat Ucraina, a comis crime de război full HD și ce au făcut mulți lideri europeni? Au postat pe Twitter <<îngrijorare serioasă>>, au tras noi linii roșii (ca și cum ultimele 20 au fost șterse cu un marker magic), apoi s-au dus la cină cu Schröder sau Orbán pentru a discuta <<soluții diplomatice>>.

Toate acestea ar fi fost de râs, până când îți dai seama că ucrainenii mor în timp ce Europa dezbate dacă căștile sau tancurile sunt prea <> pentru Putin.
Problema este aceasta: Europa vrea pace, dar fără să plătească pentru ea. Vrea un teren moral înalt, dar nu vrea cizme pline de noroi. Vrea să fie un jucător geopolitic, dar tresare la primul semn de putere brută. Cu alte cuvinte, Europa nu vrea nicio piele în joc.
Uitați-vă la bugetele apărării.
Germania, gigantul economic al Europei, și-a amintit doar recent că are o armată. Timp de zeci de ani, Berlinul și-a pariat toată securitatea pe a fi drăguț cu Rusia și a-i cumpăra gazul. Acea strategie, Ostpolitik, a fost practic versiunea geopolitică a zicerii <<dacă continuăm să îmbrățișăm ursul, poate că nu ne va mânca>>.
Iar apoi tocmai asta s-a întâmplat.

Dar nu este doar Germania.
Franța vorbește mult despre <> și <>, dar nu se grăbește să înarmeze biata Ucraină cu genul de echipament militar care ar face, de fapt, diferența.
Italia? Adesea este mai interesată să vândă articole de lux elitelor din Moscova și Sankt Petersburg decât să apere granițele de est ale Europei. Ungaria? Nici măcar să nu începem discuția asta

Acest lucru nu este deosebit de nou. Am mai fost aici. Cecenia, Georgia, Crimeea, Donbas, Siria. De fiecare dată, răspunsul Europei a fost slab. De fiecare dată a trimis ajutor umanitar și a sperat ca Kremlinul să-și revină în fire, de parcă ar avea doar o criză de furie și nu ar executa un proiect imperialist pe termen lung. Chiar și atunci când Putin a transformat Belarusul într-un stat vasal și a construit baze militare de-a lungul graniței cu NATO, prea mulți la Bruxelles și Berlin au șoptit <<Să nu escaladăm>>.

Dar iată paradoxul: a nu juca este, de asemenea, o alegere. Semnalează slăbiciune. Îl încurajează pe agresor. Le spune țărilor mai mici care își pun încrederea în UE că sunt singure dacă lucrurile devin urâte.

Refuzul Europei de a se angaja pe deplin militar, economic și psihologic în apărarea Ucrainei (și, prin extensie, a propriei securități) nu este un exemplu de diplomație magistrală, ci se aseamănă mai mult cu lașitatea care are aparența de prudență.
Termenul <> merită o mențiune separată. Este scuza europeană favorită: <>.
Dar Putin a făcut-o deja. De fapt, a escaladat înainte ca cineva să-și dea seama ce joc juca.
Rusia a anexat Crimeea în 2014. Escaladare.
A bombardat și gazat civili sirieni împreună cu Assad. Escaladare.
A otrăvit dizidenți ruși pe pământ european. Escaladare.
A invadat o țară suverană în 2022 cu tancuri și rachete. Ați ghicit: escaladare.